Somnambulism, hipnoze colective
1951 a fost anul care a zdruncinat puternic istoria târguşorului francez Saint-Pont-Esprit: întâmplări hilare a stârnit tot felul de controverse.
Se vorbea despre pain maudit, adică pâinea blestemată, despre LSD sau despre condiţiile în care era depozitat grâul. Toată lumea încerca să afle de ce oamenii jucau un joc periculos al nebuniei. Unii vedeau tigrii, alţii aveau alte halucinaţii, ajungând inclusiv la sinucidere. H. P. Albarelli a oferit câteva ipoteze desprinse parcă din teoria conspiraţionistă în cartea sa: A Terrible Mistake: The Murder of Franck Olson and the CIA’s Secret Cold War Experiments.
Ipoteze
Brutarul blestemat. Un brutar local a fost principalul incriminat de intoxicarea întregului târgușor. Toxicomanii din districtul Orange l-au acuzat pe traficant că le-ar fi pus ceva în droguri. Plauzibil doar dacă acesta ar fi avut ceva în mod special cu ei, iar ei ar fi conștienți de propria nebunie, precum Bob Arctor. Ce să facem cu brutarul nevinovat, cel care nu prizase nimic? Dacă aș fi știut că este inocent, eu însumi l-aș fi ucis. Preotul nu ieșise din casă în acea zi fatidică, nu inhalase pumnul de pastile aruncate în aer sau nu degustase din cornul de secară din pâinea nenorocitului de brutar.
Grâul murdar din vagoane. Mii de vagoane pline cu grâu ar fi stat la baza intoxicării. Steven Kaplan a adus în discuție, în treacăt, ipoteza, însă nu a fost sigur sută la sută de plauzibilitatea ei. Într-o vreme în care trebuia să se facă pâine, un obiect la granița sacrului cu profanul, de o manieră industrială, pentru a hrăni masele, s-a uitat criteriul calității. Când vei amesteca drogul cu alte mixuri, nu vei obține decât marfă proastă, care te afectează într-un mod nociv. Nu ar fi fost nimic surprinzător să fie aruncate câteva tone de grâu în niște vagoane și trimise înspre Pont-Saint-Esprit. Rețeta ar fi avut semnătura doctorului Hofmann, cu specificații clare: pentru pacienții din azilul districtului Orange.
Creiere prăjite cu LSD. Doctorul Albert Hofmann descoperea LSD-ul prin 1938, fiind prima persoană care sintetiza substanța, o ingera și vedea pe propria-i piele ce efecte psihedelice are. Câțiva ani mai târziu, locuitorii târgușorului francez sunt loviți de halucinații, de niște trăiri similare nebuniei… o nebunie în masă, contagioasă. Este, oare, nebunia contagioasă? Întrebare de documentar TV, prezentat în 2013/2014 de Discovery. Dacă unei mase de oameni i-a fost inoculat LSD, atunci se schimbă datele problemei. Sandoz Chemicals, o companie elvețiană din Basel, destul de aproape de Saint-Pont-Esprit, a confirmat că secretul orășelului nu este pâinea, deci nu cornul de secară. Jurnalistul american H.P. Albarelli a dezvăluit primul ipoteza LSD-ului, într-un mod accidental. Cercetările sale îl vizau, de fapt, pe savantul Franck Olson, mort la doi după incidentul Pont-Saint-Esprit. Căderea lui Olson de la balcon în 1953 nu a fost accidentală, iar Albarelli a ajuns la secretul Pont-Saint-Esprit, nume scris pe unul dintre documentele rămase intacte după încercările CIA de distrugere a arhivelor de prin anii ’70. Nu s-a păstrat tot, nu au apărut multe fișiere la desecretizarea arhivelor, însă suficiente pentru ca Albarelli să facă legătura între cercetările lui Olson și cazul de intoxicare cu aerosoli de la Pont-Saint-Esprit, ordonat de către Armata SUA – Divizia de Operațiuni Speciale de la Fort Detrick, Maryland (o altă sursă vorbește despre infestarea de către Armată a produselor locale). CIA-ul a dorit, inițial, să experimenteze noua substanță psihedelică într-o stație de metrou newyorkeză, însă a dorit să aștepte efectele de la Pont-Saint-Esprit.
MK/ULTRA drog sau porcușorul de Guineea. Scriitorul american Ken Kesey a scris în 1962 cartea: One Flew Over the Cuckoo’s Nest, inspirată din experimentele la care a luat parte în 1959. A fost voluntar în cadrul proiectului MK/ULTRA, derulat și finanțat de CIA la Menlo Park Veterans Hospital. Proiectul studia efectele psihoactive ale unor droguri precum LSD, mescalină, cocaină, AMT, DMT asupra oamenilor. Când devii subiect de test, te transformi într-un porcușor de Guineea. Dedublările tale devin inconștiente, nu mai poți face distincția între costumul Fred și Arctor, cel real. De fapt, costumul difuz vorbește precum o altă persoană, fără ca lui Arctor să-i fi secționat cineva creierul.
Substanța M. Pont-Saint-Esprit a fost un azil în districtul Orange, un azil de azile. Infuzia de LSD a condus la un anume tip de comportament, la o contagiune provocată prin infectare voită, controlată. Peter Janey a scris în cartea MaryHYPERLINK “http://www.amazon.com/Marys-Mosaic-Conspiracy-Kennedy-Pinchot/dp/1616087080”‘HYPERLINK “http://www.amazon.com/Marys-Mosaic-Conspiracy-Kennedy-Pinchot/dp/1616087080”s Mosaic: The CIA Conspiracy to Murder John F. Kennedy, Mary Pinchot Meyer, and Their Vision for World Peace că la Pont-Saint-Esprit s-au folosit aerosoli, ceea ce a condus la o isterie în masă, sute de oameni au fost afectați. Halucinații și psihoze acute au transformat orașul într-un azil de nebuni, cu brutarul și preotul în calitate de singurii oameni sănătoși la cap (Vezi paginile 203-204). Dar dacă le-au dat pastile de substanță M? Orășelul ar fi căzut într-o profundă dependență, iar stările grave se acutizau în momentul lipsei, de unde să-ți procuri drogul? Poate că tocmai aceasta s-a întâmplat, iar mesajele au fost decriptate prost: substanţa trebuia administrată sistematic pentru a trage concluzii. Nu era timp pentru astfel de acțiuni, se îndreptau spre sălbaticii ani ’60. Precursorii lor erau la un băț distanță, la ingerarea primei doze de LSD și prăjirea primelor creiere.
Acolo a fost substanță, dar vă spun că mecanismul funcționează la nivelul mulțimilor din diferite spații, rurale vs urbane – cu diferențele asumate, și fără să existe substanță. Adică, somnambuli sub efectul halucinogen al unor alte tipuri de substanțe. Să vă dau doar exemplul mentalităților locului.
Am citit o interesantă explicaţie psihologică care ţintea în mentalul colectiv rural, în surprinderea anumitor elemente generale.
V-aţi întreba de ce Saint-Point şi care ar fi legătura? Da, orăşelul francez este un exemplu de funcţionare a unor mase dopate cu substanţe halucinogene. LSD-ul este cauza primă a comportamentelor oamenilor din micuţa comunitate, acolo a existat o substanţă fizică. Fel și fel de cazuri sesizate scot la iveală cum anume funcţionează masele fără o substanţă propriu-zisă, dacă vreţi. Aceasta trebuie privită într-un sens metaforic, unul care conduce direct în mentalul colectiv din zonele rurale.
Acesta ar fi primul punct, faptul că gloata de la sat s-a mişcat în tot acest timp mânată de doparea halucinogenă cu mentalitate gregară. Indivizii din masă nu pot vedea dincolo de ea, se confundă cu masa, îşi hrănesc acţiunile prin intermediul ei. Din acest punct de vedere, acest tip de masă poate fi cu mult mai periculoasă decât mulţimea creată ad-hoc. Sociologul Gabriel Tarde făcea o distincţie relevantă între public şi mulţimi. Publicul este cel care se contruieşte mai greu, în jurul unor idei în care fiecare individ component crede cu tărie sau a ajuns să creadă. Mulţimea, în schimb, este impulsivă, acţionează instinctiv, nu este ghidată decât de impulsurile de moment, nu reuşeşte să se exprime raţional asupra unui eveniment anume. Iraţionalitatea mulţimilor s-a transpus de-a lungul timpului în crime odioase, marcate istoric. Susținătorii unei mase nu sunt asamblaţi pe moment, putem spune că sunt publicul unei idei anume, ghidată de mentalitatea rurală, însă păstrează formele de acţiune tipice unei mulţimi. Publicul se disipează mult mai greu decât o mulţime, este nevoie de un adevărat şoc să se întâmple un asemenea lucru. În schimb, mulţimea este relativ uşor de împrăştiat. Componenții sunt somnambuli care mărşăluiesc ghidaţi de spiritul vocilor din minţile lor, fie ele reale sau simbolizate de mentalitatea locului sau ruralului în general. Hipnotismul este pus în conexiune directă cu somnambulismul, iar un exemplu extrem de relevant poate fi dat dintr-ul spațiu rural: experimentul Milgram, să nu vă gândiți la acel experiment. Psihologul arată cum funcționează contagiunile la nivelul unei mase – mulțimi de oameni construită ad-hoc: sunt poziționați pe stradă indivizi care se uită în sus, spre acoperișul unei clădiri. Ei bine, rezultatul este cel așteptat: li se alătură alți indivizi, iar numărul lor este cu atât mai mare cu cât numărul celor plasați inițial este mai mare.
Al doilea punct: cum acţionează un astfel de grup, deși o parte v-am spus-o deja mai sus. În Parisul lui Tarde, o anume tânără este salvată de mulţimea furioasă printr-o replică hilară a unuia dintre componenţii mulţimii. Totul a luat o întorsătură neaşteptată, atenţia mulţimii îndreptându-se spre următorul posibil vinovat. În acelaşi Paris, povesteşte autorul francez în lucrarea Opinia şi mulţimea (Editura Comunicare.ro, 2007, Bucureşti), un bărbat grăbit este ucis de mulţimea care ieşise pe străzi în căutarea unui criminal în serie. Motivul? Graba sa a atras atenţia maselor agitate. Mulţimea agitată aude glasurile unor indivizi şi se lasă trasă într-o parte sau alta, după accentul dramatic căpătat de situaţie. De altfel, o singură voce poate trage după ea întreaga masă de oameni. E atât de simplu pe cât este de greu de acceptat.
Avem în faţă o reţetă a unui adevărat cocktail Molotov: mentalitatea gregară de la sat care conferă unei mulţimi forţa unui public şi impulsivitatea unei mulţimi agitate. Totuși, aceeași mentalite o regăsim și la rural, însă metamorfozată, ușor fardată. Avem și aici un mental colectiv extrem de tare, iar individul este înghițit de el. Cei care fac notă discordantă sunt minoritari, sunt deja adepții unor publicuri care se fac remarcate relativ ușor. Să ţinem minte, un individ este superior mulţimii/ grupului din care face parte.
De asemenea, să aveți grijă la ce anume faceți în momentul în care vă aflați într-o mulțime sau când faceți parte dintr-un public, s-ar putea să nu fiți 100% voi înșivă.